§ 21. - Decizia 307/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

M.Of. 1101

În vigoare
Versiune de la: 18 Noiembrie 2021
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autoarele excepţiei de neconstituţionalitate critică textul de lege din perspectiva conţinutului său referitor la stabilirea unor măsuri de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, conţinut care, în opinia acestora, nu este determinat în mod concret prin aceea că nu enumeră măsurile vizate. Astfel, prin prisma interpretării, ar putea duce la o aplicare ce creează discriminări şi la o încălcare a unor drepturi fundamentale, cum este libertatea economică, neţinându-se seama de legislaţia incidentă, în speţă fiind vorba de Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, în conţinutul căreia nu s-ar regăsi concret criteriile ce ar trebui avute în vedere atunci când situaţia impune restrângerea unui drept fundamental.