§ 40. - Decizia 307/2018 [R/A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi art. 109 alin. (3) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi ale art. 37 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

M.Of. 579

În vigoare
Versiune de la: 9 Iulie 2018
24. Cu privire la ocuparea posturilor de către categoriile de personal al căror statut trebuie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut, referindu-se la statutul poliţistului, că acesta este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale şi, de aceea, aspectele esenţiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul poliţistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, respectiv Legea nr. 360/2002 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, paragraful 17, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, paragraful 24, sau Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, paragraful 17). Prin Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, paragraful 19, Curtea a reţinut că statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie. Curtea a mai reţinut, prin aceeaşi decizie, la paragraful 18, că aspectele privind ocuparea posturilor de conducere ţin în mod evident de cariera poliţistului şi presupun o modificare atât a atribuţiilor (a felului muncii), cât şi a salarizării, iar exercitarea raportului de serviciu al poliţistului se realizează de la naşterea acestuia, prin actul de numire, şi până la încetarea lui, în condiţiile legii. Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate nu numai că nu reglementează procedura ocupării posturilor de conducere ale poliţiştilor, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort, care este abilitat să adopte ordine, acte juridice cu caracter inferior legii. Având în vedere că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică şi ţinând cont de faptul că aspectele esenţiale privind ocuparea posturilor de conducere vizează o modificare a raporturilor de muncă, aceste aspecte esenţiale, cum sunt, spre exemplu, condiţiile generale de participare la examen/concurs, condiţiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs, condiţiile în care candidaţii sunt declaraţi "admişi" şi posibilitatea de contestare, trebuie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice procedurii de ocupare a funcţiilor de conducere să fie explicate şi detaliate prin ordin al ministrului de resort. În consecinţă, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate, care instituie reglementarea acestor aspecte prin acte administrative, contravin dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie (paragraful 21). De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează executarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ. Or, normele privind ocuparea posturilor de conducere trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate. Astfel, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp (paragraful 22). Prin urmare, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora "Posturile de conducere se ocupă prin examen sau concurs, după caz, în situaţiile şi în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor."