§ 88. - Decizia 301/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, ale art. 8, ale art. 25 alin. (1), ale art. 26 şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, ale art. 13 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi ale art. 29 alin. (1), cu referire la sintagma ''care are legătură cu soluţionarea cauzei'', şi alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

M.Of. 910

În vigoare
Versiune de la: 9 Septembrie 2024
44. În aceste condiţii, având în vedere, pe de o parte, că norma criticată nu instituie vreo exceptare de la liberul acces la informaţiile de interes public, ci este în sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 31, iar, pe de altă parte, că individualizarea informaţiilor "care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică" nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a legii de către autorităţile publice cărora le sunt solicitate informaţiile şi, eventual, de către instanţa de judecată, Curtea constată că motivele formulate de autoare în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate nu pot fi primite, întrucât nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate.