§ 83. - Decizia 301/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, ale art. 8, ale art. 25 alin. (1), ale art. 26 şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, ale art. 13 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi ale art. 29 alin. (1), cu referire la sintagma ''care are legătură cu soluţionarea cauzei'', şi alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

M.Of. 910

În vigoare
Versiune de la: 9 Septembrie 2024
39. Totodată, Curtea observă că, examinând dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 544/2001, a constatat, prin deciziile nr. 568 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 1 noiembrie 2006, şi nr. 1175 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2008, că prevederile art. 12 şi 13 din Legea nr. 544/2001 sunt chiar în sensul dispoziţiilor art. 31 şi 53 din Constituţie. Astfel că exceptarea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001 este legitimată chiar de prevederile constituţionale ale art. 31 alin. (3), care stabilesc că "Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze [...] securitatea naţională", precum şi ale art. 53, potrivit cărora exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns, printre altele, pentru apărarea securităţii naţionale, concept care include apărarea naţională, siguranţa şi ordinea publică. Sub acest aspect, prin deciziile menţionate, se face trimitere la jurisprudenţa anterioară a Curţii în materie, de exemplu, deciziile nr. 462 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 26 ianuarie 2004, şi nr. 158 din 30 martie 2004, precitată. De asemenea, prin Decizia nr. 568 din 19 septembrie 2006, precitată, cu privire la susţineri privind încălcarea art. 21 şi 126 din Constituţie, Curtea, trimiţând la Decizia nr. 407 din 7 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 27 noiembrie 2004, şi la Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a reţinut că este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, precum şi că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile instituite de lege.