§ 14. - Decizia 301/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, ale art. 8, ale art. 25 alin. (1), ale art. 26 şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, ale art. 13 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi ale art. 29 alin. (1), cu referire la sintagma ''care are legătură cu soluţionarea cauzei'', şi alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
M.Of. 910
În vigoare Versiune de la: 9 Septembrie 2024
10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1), cu referire la sintagma "care are legătură cu soluţionarea cauzei", şi alin. (5) teza întâi din Legea nr. 47/1992 este neîntemeiată. Reţine că identificarea unor reguli clare privind atribuţiile şi sesizarea instanţelor de contencios constituţional are în cele din urmă ca scop menţinerea şi întărirea rolului Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei. În considerarea acestui rol, este necesară stabilirea unor cerinţe, pe de o parte, pentru a circumstanţia controlul pe care Curtea îl poate realiza, iar, pe de altă parte, pentru a reduce numărul cauzelor care nu au o fundamentare consistentă şi pentru a preveni transformarea acestora în jurisdicţii de drept comun. Comisia de la Veneţia a reţinut că aceste cauze de inadmisibilitate au caracter imperativ şi sunt de ordine publică. De aceea, nici părţile, într-un proces privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nici Curtea Constituţională nu ar putea trece peste o cauză de inadmisibilitate. Acestea se impun din oficiu, fiind destinate apărării unui interes eminamente public, privind limitele controlului, ca expresie a competenţei de atribuire a Curţii în exercitarea acestuia. Prin urmare, cauzele de inadmisibilitate nu pot fi interpretate ca o limitare a accesului la justiţia constituţională. Dimpotrivă, ignorarea lor ar avea semnificaţia denaturării rolului pe care aceasta îl are în statul de drept. Totodată, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi 8 din Legea nr. 656/2002 este neîntemeiată. În acest sens, reţine că legislaţia indică la un nivel rezonabil modul în care Oficiul exercită măsurile de supraveghere în vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege. De asemenea, reţine că sesizarea pe care Oficiul o adresează organelor de urmărire penală este o formă specială de sesizare, însă, nefiind un organ judiciar, acesta nu poate furniza probe în justiţie, ci doar informaţii de natură financiară, rezultate din analiza complexă a rapoartelor de tranzacţii suspecte transmise de unităţile raportoare. Faptul că textele menţionate din legea-cadru în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor nu conţin reglementări cu grad înalt de precizie, care să stabilească maniera de filtrare a datelor secrete obţinute prin măsurile operative de investigaţii sau procedurile prin care s-ar păstra integritatea şi confidenţialitatea acestora ori reguli de distrugere a acestora, ceea ce face, în opinia recurentei, ca Oficiul să se situeze în afara controlului public, nu atrage neconformitatea cu Constituţia a acestor norme, deoarece instanţa de control constituţional nu are competenţa de a controla vidul legislativ, omisiunile legislative. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Reţine, pe de o parte, că legea prevede cazurile şi condiţiile în care Oficiul culege date referitoare la tranzacţiile financiare ale unei persoane, entităţile obligate să furnizeze date Oficiului, obligaţia de confidenţialitate, termenele de păstrare, finalitatea culegerii acestor date etc., iar, pe de altă parte, că în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului, act cu caracter secundar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.599/2008, sunt prevăzute anumite atribuţii în sarcina Oficiului, inclusiv în ceea ce priveşte elaborarea unor proceduri interne de lucru. În acelaşi timp, reţine că informaţiile obţinute de Oficiu, în măsura în care sunt folosite de procuror drept probe în dosarul de urmărire penală, sunt supuse controlului judecătorului de cameră preliminară, împreună cu celelalte probe administrate în faza de urmărire penală. Totodată, apreciază că susţinerea referitoare la faptul că supravegherea efectuată constituie o ingerinţă în dreptul la viaţa privată, prevăzut de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este nefondată, deoarece este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim şi este necesară într-o societate democratică.