§ 98. - Decizia 3/2016 [A] referitoare la examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind ''interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 275/2006, actual art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal în ceea ce priveşte posibilitatea înfiinţării popririi asupra veniturilor realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pentru executarea unor creanţe fiscale, altele decât despăgubirile civile, la care au fost obligate prin hotărârile de condamnare''

M.Of. 405

În vigoare
Versiune de la: 30 Mai 2016
39. Este necesar a se sublinia faptul că, atât timp cât titularul sesizării urmăreşte pronunţarea unei decizii care să impună instanţelor de judecată, cu caracter obligatoriu, măsura în care legile evocate mai sus îngăduie înfiinţarea popririi asupra veniturilor realizate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, ca urmare a muncii prestate, pentru executarea unor creanţe fiscale, altele decât despăgubirile civile, la care au fost obligate prin hotărârile de condamnare, analiza va avea în vedere nu doar textele de lege invocate în mod expres în sesizare, ci şi pe cele cu care acestea se coroborează şi care le dezvoltă.