§ 32. - Decizia 3/2016 [A] referitoare la examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind ''interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 275/2006, actual art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal în ceea ce priveşte posibilitatea înfiinţării popririi asupra veniturilor realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pentru executarea unor creanţe fiscale, altele decât despăgubirile civile, la care au fost obligate prin hotărârile de condamnare''

M.Of. 405

În vigoare
Versiune de la: 30 Mai 2016
(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei condamnate posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca prestată, pe perioada executării pedepsei privative de libertate. Plata contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat se poate face din cota de 90% prevăzută la alin. (1) lit. a), repartizată pe numele persoanei condamnate.