§ 35. - Decizia 298/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar

M.Of. 519

În vigoare
Versiune de la: 11 Iulie 2014
22. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în repetate rânduri (spre exemplu, în Cauza Dacia S.R.L. contra Moldovei, 2008, Cauza James şi alţii contra Regatului Unit, 1986, Cauza Sporrong şi Lonnroth contra Suediei, 1982) a precizat că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinde trei reguli distincte: prima, stabilită în prima teză din primul alineat, este de natură generală şi enunţă principiul respectării proprietăţii; a doua regulă, cuprinsă în teza a doua a aceluiaşi alineat, se referă la privaţiunea de proprietate şi o supune anumitor condiţii; regula a treia, consemnată în al doilea alineat, recunoaşte statelor prerogativa, între altele, de a reglementa folosinţa bunurilor în conformitate cu interesul general. Între aceste reguli există o interdependenţă.