§ 32. - Decizia 297/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''conflicte de muncă'' din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum şi a sintagmei ''conflicte de muncă'' din cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

M.Of. 339

În vigoare
Versiune de la: 16 Aprilie 2025
23. Prin urmare, dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu au legătură directă cu soluţionarea cauzei pendinte, cerinţă expres stabilită de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sub aspectul admisibilităţii unei excepţii de neconstituţionalitate. Interpretând dispoziţiile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea a statuat în mod constant că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată respectiva excepţie (Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015; Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "conflictele de muncă" din cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 201 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 12 iulie 2017; Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, sau Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019).