§ 19. - Decizia 297/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ''conflicte de muncă'' din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispoziţiilor art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum şi a sintagmei ''conflicte de muncă'' din cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă

M.Of. 339

În vigoare
Versiune de la: 16 Aprilie 2025
13. Legea nr. 62/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 189 din Legea dialogului social nr. 367/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.238 din 22 decembrie 2022. În considerarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a stabilit că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, prevederile legale criticate vor fi examinate în redactarea aplicabilă fondului cauzei, de la data sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: