§ 121. - Decizia 296/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2022 privind înfiinţarea unor posturi de personal contractual în schema de personal a Consiliului Superior al Magistraturii

M.Of. 1047

În vigoare
Versiune de la: 13 Noiembrie 2025
77. Însă mecanismul prezentat de instanţa de contencios constituţional nu poate constitui, în sine, un temei juridic apt să conducă la fundamentarea dreptului pretins, întrucât Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale a avut în vedere norme cu aplicabilitate generală, cum au fost coeficienţii de indexare a salariilor în sistemul bugetar, egalizarea cu nivelul maxim în plată vizând aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi specialitate, iar nu o situaţie în care se solicită valorificarea unor drepturi salariale virtuale ce nu fac parte din componentele salariului stabilit de legiuitor pentru o categorie de personal apărută ulterior.