§ 118. - Decizia 296/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2022 privind înfiinţarea unor posturi de personal contractual în schema de personal a Consiliului Superior al Magistraturii

M.Of. 1047

În vigoare
Versiune de la: 13 Noiembrie 2025
74. Ca atare, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2022 s-a prevăzut salariul expertului jurist la nivelul şi cuantumul concret al salariului de bază al funcţiei de grefier-şef cabinet, astfel cum este prevăzut la capitolul II nr. crt. 1 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, iar nu la nivelul salariului aflat în plată al acestei categorii de salariaţi, majorat ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, în temeiul unor norme tranzitorii ale acestui act normativ.