§ 110. - Decizia 296/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2022 privind înfiinţarea unor posturi de personal contractual în schema de personal a Consiliului Superior al Magistraturii

M.Of. 1047

În vigoare
Versiune de la: 13 Noiembrie 2025
68. În ceea ce priveşte trimiterea pe care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 127/2022 o face la Legea-cadru nr. 153/2017, trebuie subliniat faptul că acest din urmă act normativ reprezintă cadrul legal pentru salarizarea personalului din sectorul bugetar, având ca scop introducerea unui sistem echitabil şi eficient de salarizare (salarii de bază/indemnizaţii de încadrare a persoanelor plătite din fonduri publice), asigurând o mai mare transparenţă şi predictibilitate în sistemul de salarizare din sectorul bugetar, contribuind la eliminarea discrepanţelor salariale existente între diferitele categorii de personal şi permiţând o mai bună gestionare a fondurilor publice alocate pentru salarii.