§ 34. - Decizia 294/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 alin. 1, ale art. 363 alin. 3 şi ale art. 385^3 din Codul de procedură penală din 1968
M.Of. 1040
În vigoare
Versiune de la: 6 Noiembrie 2020
24. Curtea a reţinut, de asemenea, că pentru situaţiile în care părţile sunt în imposibilitatea de a promova căile de atac în termenele prevăzute de lege, legiuitorul a reglementat repunerea în termen, art. 364 alin. 1 din Codul de procedură penală stabilind în acest sens că "apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile". Aşa fiind, şi în aceste cazuri este asigurată deplina exercitare a dreptului la apărare, respectiv la un proces echitabil, criticile autorului excepţiei fiind neîntemeiate.