§ 17. - Decizia 294/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 alin. 1, ale art. 363 alin. 3 şi ale art. 385^3 din Codul de procedură penală din 1968

M.Of. 1040

În vigoare
Versiune de la: 6 Noiembrie 2020
13. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că, potrivit reglementării criticate, pentru părţile prezente la dezbateri sau la pronunţare termenul de declarare a apelului sau a recursului, după caz, curge de la data pronunţării hotărârii nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare sau dreptului la un proces echitabil câtă vreme părţile, fiind prezente, au posibilitatea să cunoască soluţia instanţei şi să acţioneze în consecinţă, exercitându-şi fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege. Chiar dacă instanţa dispune amânarea pronunţării, partea prezentă la dezbateri poate afla data pronunţării hotărârii şi deci soluţia instanţei, având, prin urmare, posibilitatea să exercite împotriva acesteia căile de atac în condiţiile legii. Nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 363 alin. 1 şi alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, a prevederilor constituţionale privind egalitatea în drepturi, întrucât egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite regimul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. Situaţia diferită a părţilor prezente la dezbateri sau la pronunţare şi care în cunoştinţă de cauză pot să promoveze căile de atac împotriva hotărârii pronunţate justifică un tratament juridic diferit, respectiv stabilirea ca moment de la care începe să curgă termenul pentru declararea acestor căi de atac a momentului pronunţării hotărârii. De altfel, potrivit art. 129 din Constituţie, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti se face "în condiţiile legii". Eventuala lipsă de diligenţă a părţii care, deşi a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţarea hotărârii judecătoreşti, nu promovează căile de atac împotriva acesteia în termenul prevăzut de lege nu poate constitui temei al criticii de neconstituţionalitate.