§ 33. - Decizia 292/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2 lit. a) şi b) din Legea nr. 4/1953 - Codul familiei şi ale art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

M.Of. 246

În vigoare
Versiune de la: 7 Aprilie 2011
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 26 alin. (1) şi (2) privind viaţa intimă, familială şi privată, precum şi celor ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, raportate la prevederile Convenţiei cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, precum şi la prevederile Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003, semnată de România la 17 iulie 2006 şi ratificată prin Legea nr. 87/2007.