§ 14. - Decizia 291/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 678

În vigoare
Versiune de la: 14 August 2019
10. În final, se susţine că sunt întrunite condiţiile existenţei unei discriminări, în sensul arătat atât în doctrină şi legislaţie, cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Astfel, se apreciază că există persoane aflate în poziţii comparabile - grefierii de şedinţă au aceleaşi atribuţii indiferent de nivelul studiilor; există un tratament juridic diferit - salarizarea diferită a celor două categorii de grefieri, prin luarea în considerare pentru grefierii cu studii superioare juridice a coeficienţilor de ierarhizare mai mari prevăzuţi de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; şi tratamentul juridic diferit nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a scopului nu sunt adecvate şi necesare, în condiţiile în care dispoziţiile Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine