§ 42. - Decizia 289/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, a dispoziţiilor art. 21 alin. (11) din aceeaşi lege, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi a Legii nr. 153/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

M.Of. 727

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2023
33. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016, raportată la art. 115 alin. (4) din Constituţie, critică potrivit căreia situaţia extraordinară invocată în preambulul său nu este motivată cu privire la interzicerea modificării raporturilor de serviciu pe o perioadă de 3 ani pentru poliţiştii încadraţi direct, cu excepţia situaţiei în care intervine reorganizarea unităţii, indiferent de corpul din care fac parte, Curtea constată netemeinicia acesteia. Astfel, în jurisprudenţa sa referitoare la condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, Curtea a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanţă de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, sau Decizia nr. 598 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 26 noiembrie 2019). Curtea a mai arătat că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009). Cât priveşte condiţia urgenţei, prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea Constituţională a statuat că "urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007).