§ 39. - Decizia 289/2023 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (7^1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, a dispoziţiilor art. 21 alin. (11) din aceeaşi lege, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi a Legii nr. 153/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

M.Of. 727

În vigoare
Versiune de la: 7 August 2023
30. În jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că, de principiu, condiţionarea sesizării sale cu o excepţie de neconstituţionalitate de legătura dispoziţiei legale criticate cu soluţionarea cauzelor reprezintă un aspect esenţial al controlului de constituţionalitate a posteriori (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 710 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 17 martie 2022, paragraful 17). Curtea a mai stabilit că "legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014).