§ 43. - Decizia 288/2017 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2^1) şi ale art. 27 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, ale art. 6 alin. (1^4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, ale art. 1.202 din Codul civil din 1864, precum şi ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă

M.Of. 609

În vigoare

Versiune de la: 27 Iulie 2017

29. Curtea reţine, de asemenea, că întreaga motivare a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2¹) şi ale art. 27 alin. (2¹) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi ale art. 6 alin. (1⁴) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, nu priveşte conţinutul normativ al acestora. În realitate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra pertinenţei şi relevanţei probelor pe care le poate depune persoana îndreptăţită la restituire, precum şi asupra modului în care aceste probe pot fi interpretate de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sau de către instanţa de judecată. Or, Curtea Constituţională nu se poate substitui organului administrativ care are rolul de aplicare a legii sau instanţei de judecată chemate să cenzureze o eventuală decizie nelegală a acestuia. Aprecierea calităţii de proprietar a persoanei îndreptăţite la restituire, în baza probelor administrate, reprezintă o chestiune de fapt, a cărei stabilire intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuţia instanţelor de judecată să interpreteze şi să determine dispoziţiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. Or, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei, astfel încât, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă [a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 27 ianuarie 2017, paragraful 32].