§ 29. - Decizia 287/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 105 alin. (5) teza a treia din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

M.Of. 562

În vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 2014
21. Tot astfel, Curtea observă că prevederile art. 13 alin. (1) din Directiva 2008/115/CE din 16 decembrie 2008 a Parlamentului European şi a Consiliului privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 348/98, prevăd că resortisantului unei ţări terţe (străinului) faţă de care s-a emis o decizie de returnare însoţită de o interdicţie de intrare ar trebui să i se acorde posibilitatea unei căi de atac efective împotriva acestora "în faţa unei autorităţi judiciare sau administrative competente sau în faţa unui organ competent alcătuit din membri imparţiali şi care beneficiază de garanţii de independenţă".