§ 26. - Decizia 287/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 105 alin. (5) teza a treia din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

M.Of. 562

În vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 2014
18. În considerarea aceluiaşi aspect, Curtea observă că instanţa europeană a constatat că şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un recurs efectiv, presupune doar existenţa posibilităţii efective de a supune judecăţii unei autorităţi naţionale cazul violării unui drept consacrat de Convenţie (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Kudta împotriva Poloniei, paragrafele 156-157) şi, în consecinţă, nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac. În acelaşi sens sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, sau nr. 786 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007.