§ 25. - Decizia 284/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu dispoziţiile art. 538-542 din Codul de procedură penală

M.Of. 584

În vigoare
Versiune de la: 3 Iulie 2020
16. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 303/2004 au fost modificate prin art. I pct. 151 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, însă având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale în forma anterioară modificării operate prin Legea nr. 242/2018.