§ 24. - Decizia 281/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante

M.Of. 498

În vigoare
Versiune de la: 4 Iulie 2016
15. Deşi în cauza de faţă Curtea va pronunţa o soluţie de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei, se impune precizarea că, în temeiul deciziei de admitere mai sus menţionate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla, spre soluţionare, pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 745 din 3 noiembrie 2015 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 18 decembrie 2015. În consecinţă, soluţia procedurală în cauza de faţă nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menţionate în condiţiile arătate.