§ 96. - Decizia 280/2025 [R] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor prevăzute de pct. 1 subpct. 1.4 poziţia 14 capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 851

În vigoare
Versiune de la: 17 Septembrie 2025
58. Aşadar, opinia instanţei de trimitere, în sensul că echivalarea salarială prevăzută de art. III pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, în condiţiile reglementate de prevederile art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023, se impune a fi efectuată plecând de la un salariu de bază al funcţionarului public din cadrul structurii teritoriale, care desfăşoară activitate de control în sănătate publică, rezultat ca urmare a majorării cu 7,5%, situaţie în care nu se impune acordarea acesteia prin aplicare la salariul rezultat în urma echivalării, este limpede conturată, fiind susţinută şi de majoritatea opiniilor teoretice comunicate de instanţe, astfel încât problematica supusă dezlegării instanţei supreme nu are caracterul unei veritabile chestiuni de drept.