§ 94. - Decizia 280/2025 [R] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor prevăzute de pct. 1 subpct. 1.4 poziţia 14 capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 851

În vigoare
Versiune de la: 17 Septembrie 2025
56. În cauză, instanţa de trimitere a precizat însă, în mod judicios, analizând contextul legal în care este evidenţiată, fără a fi definită, noţiunea de majorare salarială, că art. 7 lit. m) din Legea-cadru nr. 153/2017 precizează elementele venitului salarial al personalului din sectorul bugetar ("salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar").