§ 67. - Decizia 280/2025 [R] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor prevăzute de pct. 1 subpct. 1.4 poziţia 14 capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 851

În vigoare
Versiune de la: 17 Septembrie 2025
38. Decizia nr. 70 din 11 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1275 din 18 decembrie 2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată în Dosarul nr. 20.154/3/2024 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea art. I alin. (1) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, personalul din familia ocupaţională «Justiţie», ale cărui drepturi salariale au fost calculate, prin acte administrative ale ordonatorilor principali de credite, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, fără a se ţine cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu beneficiază de majorarea de 5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, începând cu 1 ianuarie 2024."