§ 39. - Decizia 279/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, 12, 21 şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public

M.Of. 961

În vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2024
17. Cu privire la susţinerea potrivit căreia din cuprinsul textului de lege criticat nu se identifică modalitatea în care se calculează termenul de comunicare a informaţiilor de interes public, prin Decizia nr. 719 din 2 noiembrie 2021, precitată, paragraful 19, Curtea a constatat netemeinicia acesteia. Astfel, potrivit art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 8 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, termenele pentru comunicarea în scris a unui răspuns solicitanţilor de informaţii de interes public se calculează de la data înregistrării solicitării şi nu intră în calculul acestora ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.