§ 26. - Decizia 277/2015 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi ale art. 95 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 288/2010

M.Of. 447

În vigoare
Versiune de la: 23 Iunie 2015
16. Aşadar, prin art. II din Legea nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, sintagma "cu excepţia cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar", legiuitorul nu a făcut altceva decât să dea eficienţă opoziţiei formulate de una dintre părţi, prin notificarea celeilalte că nu este de acord - pentru motive care ţin de protecţia consumatorului - cu actul adiţional nesemnat dar considerat acceptat tacit, repunând, astfel, părţile în termenul de a formula o opoziţie reală şi nu una formală. Astfel, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010, consumatorii care nu şi-au exprimat voinţa cu privire la actele adiţionale transmise de către creditori, în conformitate cu dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, ipoteză care, potrivit prevederilor art. 95 alin. (5) din această ordonanţă de urgenţă, echivala cu o acceptare tacită, au avut posibilitatea să notifice cealaltă parte că nu sunt de acord cu actele adiţionale întocmite şi acceptate tacit în baza acestei ordonanţe de urgenţă. Prin urmare, dispoziţiile art. 95 alin. (5) din acest act normativ, în modul arătat, au fost lipsite de eficienţă şi, potrivit art. II din Legea nr. 288/2010, acceptarea tacită menţionată de acest text nu poate opera.