§ 26. - Decizia 270/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 alin. 1 şi art. 295 alin. 2 din Codul de procedură civilă
M.Of. 344
În vigoare Versiune de la: 21 Mai 2012
1. Limitarea instituită de legiuitor, prin dispoziţiile art. 292 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu privire la motivele, mijloacele de apărare şi dovezile pe care părţile le pot utiliza înaintea instanţei de apel, exclusiv la cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului, nu contravine prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, deoarece, ca orice alt drept, şi accesul liber la justiţie poate fi exercitat doar în anumite limite rezonabile, în aşa fel încât prin valorificarea lui să nu se aducă atingere drepturilor altor titulari, în aceeaşi măsură ocrotite prin lege. În absenţa acestei limitări s-ar oferi câmp liber arbitrariului şi abuzului în exercitarea dreptului, dându-se posibilitatea reiterării, în scop exclusiv şicanatoriu, a unor cereri lipsite de relevanţă pentru soluţionarea cauzei, de natură să ducă la prelungirea nejustificată a duratei procesului. Că, într-adevăr, aceasta a fost finalitatea avută în vedere de legiuitor prin instituirea limitării menţionate rezultă şi din faptul că acelaşi text dă posibilitatea instanţei de apel să încuviinţeze administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, prerogativă de natură a-i asigura deplinul control al derulării procesului şi finalizării sale legale şi temeinice, cu luarea în considerare şi a imperativului celerităţii.