§ 26. - Decizia 269/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. (2) din Codul de procedură civilă

M.Of. 709

În vigoare
Versiune de la: 2 August 2023
20. În privinţa criticii de neconstituţionalitate formulate prin raportare la principiul egalităţii în faţa legii, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi că principiul amintit nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, în cauză, norma cuprinsă în art. 401 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu instituie un tratament discriminatoriu, fiind aplicată tuturor acelora care se află în ipoteza normei, respectiv subiecţilor de drept care se adresează instanţelor de judecată. Întrucât aplicarea sancţiunii nulităţii actului de către instanţa judecătorească în cazurile în care aceasta constată încălcări ale normelor de drept în procedura de soluţionare a cauzelor deduse judecăţii constituie o garanţie a respectării drepturilor procesuale ale justiţiabililor, Curtea nu poate reţine critica formulată de autorul excepţiei în sensul existenţei unei discriminări între justiţiabili şi însăşi autoritatea publică ce înfăptuieşte justiţia, respectiv instanţa judecătorească.