§ 22. - Decizia 267/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 292 alin. 2 teza a doua raportat la prevederile art. 289 din Codul de procedură penală
M.Of. 222
În vigoare
Versiune de la: 24 Martie 2008
O a doua critică de neconstituţionalitate vizează prevederile art. 292 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură penală asupra constituţionalităţii cărora Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 343 din 21 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 25 octombrie 2004. Cu acel prilej, instanţa constituţională a reţinut că excepţia este neîntemeiată întrucât, "chiar dacă probele nu sunt percepute în totalitate «nemijlocit» de către noul complet de judecată, administrarea acestora, realizată în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, precum şi consemnarea în scris a tuturor actelor procesuale constituie suficiente garanţii pentru ca părţii să nu îi fie încălcat dreptul la un proces echitabil prin schimbarea completului de judecată până la începerea dezbaterilor". De asemenea, a mai reţinut că "procedura de judecată, care cuprinde şi sistemul probator, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, textul de lege criticat fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie".