Nou § 29. - Decizia 260/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (4), art. 20, art. 25 alin. (1) şi art. 138 din Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor
M.Of. 1101
În vigoare Versiune de la: 28 Noiembrie 2025
17. Prin aceeaşi decizie, cu referire la criticile privind pretinsa neclaritate a art. 20 alin. (2) din Legea nr. 72/2016, Curtea a reţinut, în decizia precitată, că deşi este îndreptăţită să verifice în ce măsură dreptul primar îndeplineşte exigenţele de claritate şi predictibilitate, atribuţie care derivă din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, care consacră calitatea de stat de drept a României, şi ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, care impune obligaţia respectării legilor, dispoziţiile art. 126 alin. (1), potrivit căruia "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", îi interzic să clarifice până în cele mai mici detalii conţinutul normei de drept supuse controlului de constituţionalitate. Or, în cauza de faţă, autorul excepţiei solicită jurisdicţiei constituţionale să stabilească ea însăşi, în absenţa unui demers al legiuitorului şi independent de pronunţarea unei instanţe judecătoreşti, conţinutul normativ al noţiunii "nevoi curente". Evident, această noţiune are un caracter flexibil; dar tocmai în considerarea acestei trăsături legiuitorul a folosit-o atunci când a delegat Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (U.N.B.R.) atribuţia de a stabili nivelul contribuţiilor obligatorii datorate de către avocaţi sistemului propriu de asigurări. Întrucât orice sistem de asigurări sociale este caracterizat, prin natura lui, de un dinamism accentuat, generat de variabile economice şi sociale care nu pot fi anticipate şi determinate cu mare precizie, cuantumul contribuţiilor sociale trebuie, la rândul său, să reflecte aceste variabile. Tocmai din acest motiv legiuitorul nu a stabilit el însuşi, prin dispoziţiile criticate, nivelul acestor contribuţii, ci a delegat autorităţii administrative relevante competenţa de a le stabili. Astfel, Consiliul U.N.B.R. are posibilitatea de a cunoaşte mai bine decât legiuitorul evoluţia, dinamica nevoilor sistemului de asigurări al avocaţilor, precum şi posibilitatea de a acţiona mai prompt, adecvat şi flexibil (prin hotărâre, cum precizează textul legal criticat) decât ar putea-o face legiuitorul prin procedura legislativă standard. O claritate mai pronunţată a sintagmei "nevoi curente", aşa cum solicită autorul excepţiei, ar fi fost obţinută cu preţul unei rigidităţi pe care legiuitorul a apreciat-o ca fiind inoportună în contextul reglementării sistemului de asigurări sociale al avocaţilor.