§ 18. - Decizia 259/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

M.Of. 1055

În vigoare
Versiune de la: 17 Noiembrie 2025
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, printr-o jurisprudenţă constantă, de exemplu, Decizia nr. 501 din 2 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 12 ianuarie 2023, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile altor categorii de acte normative decât cele prevăzute expres şi limitativ de art. 146 lit. d) din Constituţie şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă. Or, având în vedere că, în cauza de faţă, este invocată pretinsa neconstituţionalitate a unei hotărâri a Guvernului, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.