§ 34. - Decizia 258/2023 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în redactarea anterioară modificării prin art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi ale art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

M.Of. 471

În vigoare
Versiune de la: 29 Mai 2023
29. Prin urmare, Curtea constată că menţinerea egalităţii de tratament juridic, la nivelul legislaţiei aplicabile cu privire la stabilirea răspunderii materiale pentru pagube aduse patrimoniului unităţii angajatoare, între categoria socioprofesională a militarilor, pe de o parte, şi cea a poliţiştilor, pe de altă parte, contravine principiului egalităţii prevăzut de art. 16 din Constituţie, care impune pentru situaţii diferite în mod obiectiv reglementarea unui tratament juridic diferit, adaptat specificităţii activităţii fiecărei categorii de personal. Or, Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 se adresează personalului militar, în timp ce poliţiştii se încadrează în categoria personalului civil, fiind funcţionari publici cu statut special, astfel că sintagma "precum şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2" din cuprinsul art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 este neconstituţională prin raportare la categoria socioprofesională a poliţiştilor.