§ 18. - Decizia 258/2023 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în redactarea anterioară modificării prin art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi ale art. 9 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor

M.Of. 471

În vigoare
Versiune de la: 29 Mai 2023
13. Obiect al excepţiei indicat în încheierea de sesizare îl reprezintă şi Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 28 ianuarie 1999. Autoarea excepţiei critică ordonanţa menţionată în integralitatea sa din perspectiva aplicării acestui act normativ inclusiv poliţiştilor, însă Curtea constată că obiectul acestor critici îl constituie, în realitate, nu întreaga ordonanţă, în ansamblul său, ci exclusiv dispoziţiile art. 9 teza finală din aceasta, asupra cărora instanţa de contencios constituţional se va pronunţa, care dispun următoarele: "Prevederile prezentei ordonanţe se aplică şi militarilor aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării, precum şi salariaţilor civili din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2."