§ 23. - Decizia 258/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
M.Of. 685
În vigoare Versiune de la: 9 Iulie 2021
16. Referindu-se la indemnizaţia pentru creşterea copilului, prin Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, Curtea a reţinut că aceasta este o prestaţie de asistenţă socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarităţii sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiţii egale de creştere a copiilor. Această prestaţie este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligaţiei statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susţinerea cetăţenilor care, din motive obiective, se află în situaţii defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea, acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului poate fi privită şi ca o măsură de protecţie a copiilor, aşa cum dispune art. 49 alin. (1) din Constituţie. Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuţie reprezintă pentru legiuitor o obligaţie de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social şi economic în care este reglementată şi de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcţie. Astfel, neavând o nominalizare expresă în Constituţie, dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 reprezintă o opţiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcţie de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conţinutul şi limitele acestuia, precum şi condiţiile în care poate fi acordat şi să le modifice, atunci când realităţile economice şi sociale o impun. Totodată, prin Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea a reţinut că, în măsura în care nu sunt nominalizate expres de Constituţie, legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi.