§ 31. - Decizia 253/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

M.Of. 840

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2022
25. Din această perspectivă, Curtea a observat, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că întreaga activitate a Băncii Naţionale a României, în prezent, este reglementată prin legi organice, respectiv Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, Legea nr. 312/2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar. Legea nr. 312/2015 a transpus Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, consacrând expres împrejurarea că Banca Naţională a României este autoritate de rezoluţie pentru instituţiile de credit. Or, conform art. 3 alin. (2) din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, autoritatea de rezoluţie este o autoritate publică administrativă sau o autoritate învestită cu competenţe administrative publice. În art. 3 alin. (3) din acelaşi act normativ sunt enumerate autorităţile care pot fi desemnate ca autorităţi de rezoluţie, printre acestea regăsindu-se băncile centrale. Prin Legea nr. 312/2015 a fost desemnată autoritate de rezoluţie pentru instituţiile de credit, persoane juridice române, Banca Naţională a României. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, "Banca Naţională a României este autoritatea competentă cu privire la reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013".