§ 28. - Decizia 253/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

M.Of. 840

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2022
22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, prin Decizia nr. 661 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 29 ianuarie 2020. Cu acel prilej, Curtea Constituţională, analizând problema calificării funcţionarului bancar ca fiind funcţionar public conform art. 175 alin. (2) din Codul penal, a observat că, pentru ca un organ să poată fi considerat o autoritate publică trebuie îndeplinite două elemente: pe de o parte, acel organ trebuie să exercite prerogative de putere publică, iar, pe de altă parte, interesul urmărit a fi satisfăcut să fie un interes public.