§ 18. - Decizia 253/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

M.Of. 840

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2022
14. În acest context, instanţa judecătorească apreciază că interpretarea cu efect obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti, stabilită prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care impune considerarea funcţionarului bancar ca funcţionar public asimilat, în condiţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, cât timp, în acest sens, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că în activitatea de interpretare a legii judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea însă competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu, şi, de asemenea, că puterea judecătorească, prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are rolul constituţional de a da unui text de lege anumite interpretări, în scopul aplicării lui unitare de către instanţele judecătoreşti (Decizia nr. 265 din 6 mai 2014), în cauză nefiind aduse atingeri ale dispoziţiilor constituţionale.