§ 13. - Decizia 253/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
M.Of. 704
În vigoare
Versiune de la: 16 Iulie 2021
9. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, fiind clare şi previzibile, iar raţiunea unei asemenea reglementări este aceea că notarul îndeplineşte un serviciu de interes public. În consecinţă, exercitarea acestei profesii implică o anumită probitate morală, aceasta nefiind îndeplinită în cazul în care notarul a săvârşit cu intenţie o infracţiune, chiar dacă aceasta nu este una de serviciu sau în legătură cu serviciul. Se invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 680 din 17 noiembrie 2016.