§ 17. - Decizia 25/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 şi art. 246 din Codul de procedură penală
M.Of. 294
În vigoare
Versiune de la: 26 Aprilie 2017
12. În acest context, critica autorului excepţiei potrivit căreia una din premisele obligării la tratament medical rezidă în existenţa unei condamnări, nu are suport legal, Codul de procedură penală nereglementând o asemenea condiţie. În literatura de specialitate se arată expres că o primă condiţie pentru luarea măsurii este ca făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, indiferent dacă fapta este sau nu infracţiune.