§ 32. - Decizia 25/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 429, art. 430 alin. (2), art. 1.039, art. 1.040, art. 1.041 alin. (2)-(5), art. 1.042 şi art. 1.044 alin. (1) din Codul de procedură civilă
M.Of. 215
În vigoare Versiune de la: 31 Martie 2015
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, în privinţa dispoziţiilor art. 429 şi art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, că aceste dispoziţii vizează efectele hotărârilor judecătoreşti cu privire la dezînvestirea instanţei după pronunţarea hotărârii şi, respectiv, efectele autorităţii de lucru judecat. Referitor la aceste principii de drept, prin Decizia nr. 478 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 21 iulie 2006, Curtea a reţinut că principiul potrivit căruia, după pronunţarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate nu numai că nu încalcă prevederile Constituţiei, ci, dimpotrivă, reprezintă o componentă esenţială a ideii de justiţie, a asigurării autorităţii de lucru judecat şi a ocrotirii drepturilor procesuale ale părţilor, ca element fundamental al statului de drept. Principiul autorităţii lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunţată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinit esse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ţine de ordinea publică, pronunţarea hotărârii are şi efect de desistare a instanţei, iar judecătorul care s-a pronunţat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu menţiunea că părţilor le rămâne posibilitatea de a cere doar îndreptarea greşelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre. De altfel, acest principiu fundamental al procedurii civile, recunoscut în numeroase ţări de drept romano-germanic, este consacrat şi în dreptul anglo-saxon sub numele de functus officio, adagiu din care decurge faptul că, după pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluţiei rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege.