§ 11. - Decizia 249/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 111/2017

M.Of. 848

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2024
9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 2.352D/2021. Aceasta depune la dosar note scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine, în esenţă, că este anormal ca Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită în anul 2019 o decizie de despăgubire calculată în funcţie de valori stabilite la nivelul anului 2013. Prezintă, în acest sens, detalii concrete referitoare la preţurile care ar fi trebuit avute în vedere la calculul despăgubirilor cuvenite pentru imobilele solicitate, precum şi informaţii privitoare la litigiul în cursul soluţionării căruia a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Remarcă faptul că autorităţile cărora Curtea Constituţională le-a solicitat să transmită punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu au răspuns cererii şi apreciază că tăcerea acestora este o expresie a acordului lor cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor de lege criticate.