§ 76. - Decizia 248/2022 [R/R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 şi 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 54/2006, a dispoziţiilor art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2, ale art. 91^2 alin. 5, ale art. 91^6 alin. 2 teza finală şi ale art. 224 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968, a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. f), ale art. 102 alin. (1) şi (2), ale art. 139 alin. (3) teza finală, ale art. 142 alin. (5) şi ale art. 143 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

M.Of. 1224

În vigoare
Versiune de la: 20 Decembrie 2022
46. În continuare, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 90 alin. 2 şi ale art. 224 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968, Curtea observă că o critică similară cu cea realizată în prezenta cauză a fost analizată prin Decizia nr. 105 din 15 martie 2022, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect fiind respinsă ca inadmisibilă. Curtea, făcând referire la dispoziţiile vechiului Cod de procedură penală, a constatat că procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare nu constituie eo ipso mijloc de probă, ci revine judecătorului competenţa de a stabili concludenţa şi utilitatea unor asemenea procese-verbale în economia cauzei a cărei soluţionare se află în competenţa sa. Curtea a reţinut că în procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, şi nu prin raportarea exclusivă la procesele-verbale şi actele de constatare întocmite de alte organe, cu competenţă specială. Aşadar, judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile culese imediat după săvârşirea faptei reclamate, în măsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură (a se vedea şi deciziile nr. 524 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, şi nr. 241 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 2 mai 2012).