§ 18. - Decizia 248/2022 [R/R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 şi 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 54/2006, a dispoziţiilor art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2, ale art. 91^2 alin. 5, ale art. 91^6 alin. 2 teza finală şi ale art. 224 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968, a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. f), ale art. 102 alin. (1) şi (2), ale art. 139 alin. (3) teza finală, ale art. 142 alin. (5) şi ale art. 143 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

M.Of. 1224

În vigoare
Versiune de la: 20 Decembrie 2022
14. În continuare, apreciază că interceptările neincluse în acte de constatare, atât în noua, cât şi în vechea reglementare, se transformă în probe fără vreun fundament legal explicit, în baza unor dispoziţii generale care permit o asemenea interpretare, dispoziţii care nici nu clarifică şi nici nu impun diferenţierea esenţială dintre date/informaţii şi probe în sens procesual penal. Făcând comparaţie între art. 11 din Legea nr. 14/1992 şi art. 61 din Codul de procedură penală, arată că acesta din urmă are în vedere încheierea unor acte de constatare cu privire la săvârşirea în flagrant a unei infracţiuni, reprezentând acte de sesizare ale organului de urmărire penală, fără ca acest articol să acorde vocaţie probatorie datelor sau informaţiilor comunicate de Serviciul Român de Informaţii organului de urmărire penală. Susţine că existenţa unor dispoziţii neclare, precum cele ale art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 sau cele ale art. 97 lit. f) şi ale art. 139 alin. (3) din Codul de procedură penală, permite transformarea arbitrară şi necondiţionată în probe a datelor şi a informaţiilor comunicate de Serviciul Român de Informaţii organelor de urmărire penală.