§ 15. - Decizia 248/2022 [R/R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 şi 14 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013, a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 54/2006, a dispoziţiilor art. 64 alin. 2, ale art. 90 alin. 2, ale art. 91^2 alin. 5, ale art. 91^6 alin. 2 teza finală şi ale art. 224 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală din 1968, a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. f), ale art. 102 alin. (1) şi (2), ale art. 139 alin. (3) teza finală, ale art. 142 alin. (5) şi ale art. 143 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

M.Of. 1224

În vigoare
Versiune de la: 20 Decembrie 2022
11. Organul de urmărire penală nu a avut/are posibilitatea de a realiza el însuşi acte de urmărire penală efective în legătură cu aceste interceptări, mai exact de a realiza el însuşi selecţia presupuselor date sau informaţii relevante pentru cauză, obţinute anterior de Serviciul Român de Informaţii, sau cel puţin de a verifica modul în care acesta a dus la îndeplinire filtrarea/selecţia/trierea. Or, Curtea a statuat deja prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 că Serviciul Român de Informaţii nu poate avea calitate de organ de cercetare penală. Având în vedere aceste argumente, apreciază că dispoziţiile criticate încalcă art. 131 alin. (3) din Constituţie. Pentru aceleaşi motive, se susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie. Arată că o legislaţie care acordă atribuţii de cercetare penală unui organ care nu face parte din puterea judecătorească lato sensu (inclusiv Ministerul Public), ci din puterea executivă, contravine statului de drept şi principiului separaţiei puterilor în stat.