§ 52. - Decizia 248/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 3 şi ale secţiunii V^1 a titlului III capitolul II din Codul de procedură penală, ale art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, ale Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004

M.Of. 333

În vigoare
Versiune de la: 17 Mai 2012
Totodată, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate, care stabilesc natura juridică a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu reprezintă altceva decât o reflectare a principiilor constituţionale cuprinse în art. 132 alin. (1) din Constituţie, care dispun că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.