§ 34. - Decizia 247/2017 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2), art. 91 şi art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, art. 6 alin. (2), (3) şi (5) şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil, precum şi art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864

M.Of. 675

În vigoare
Versiune de la: 18 August 2017
19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, din dosarul instanţei a quo, rezultă că moştenirea care face obiectul judecăţii a fost deschisă anterior datei de 1 octombrie 2011, iar cererea de anulare a certificatului de moştenitor a fost formulată la data 15 martie 2013. Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011, criticat în prezenta cauză, "Moştenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii". Prin urmare, normele de drept material aplicabile în speţă sunt cele cuprinse în Codul civil din 1864, aspect de care este nemulţumit autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în timp ce normele de procedură aplicabile, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, sunt cele ale noului Cod de procedură civilă, intrat în vigoare la 15 februarie 2013. Solicitând constatarea neconstituţionalităţii normei intertemporale [art. 91 din Legea nr, 71/2011], autorul excepţiei urmăreşte ca în cauza sa să se aplice noul Cod civil, care prevede condiţii mai puţin restrictive sub aspectul perioadei de opţiune succesorală [aceasta a crescut de la 6 luni la 1 an]. Este, însă, de observat că nici în aceste condiţii, având în vedere situaţia de fapt din dosar, autorul nu are un act de acceptare a succesiunii în termen de 1 an de la data deschiderii celor două succesiuni. În consecinţă, având în vedere că cererea de chemare în judecată urmăreşte anularea unui act juridic întemeiat pe Codul civil din 1864, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2), (3) şi (5) şi art. 1.103 alin. (1) din Codul civil este inadmisibilă, textele menţionate neavând legătură cu soluţionarea cauzei.