§ 35. - Decizia 246/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 107/2022 pentru modificarea art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 254/2023 pentru modificarea art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

M.Of. 150

În vigoare
Versiune de la: 20 Februarie 2025
27. Referitor la critica privind pretinsa contrarietate a reglementării criticate cu art. 21 din Constituţie, prin Decizia nr. 199 din 28 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 6 iulie 2020, paragrafele 20 şi 21, Curtea a reţinut că art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care se constată încălcări ale prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. Stabilirea competenţei teritoriale unice a instanţei de judecată pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei/unor contravenţii la circulaţia pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general şi obiectiv, şi anume cel al locului unde a fost săvârşită şi constatată contravenţia, ceea ce este pe deplin justificat şi rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenţii, şi anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice şi care trebuie să respecte aceleaşi reguli de circulaţie prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.